Notice: Undefined property: View::$translations in /home/sites/h-metal.ro/public_html/application/views/index/reference.php on line 3

Produse metalurgice pentru hale metalice

Descriere:

Din punct de vedere structural, o hala metalica are urmatoarele componente: structura de rezistenta, elementele acoperisului, contravantuirile elementelor acoperisului si peretilor, scheletul metalic al peretilor si constructiile auxiliare.

Pentru realizarea acestei hale metalice H Metal a livrat urmatoarele produse metalurgice:

Profil Ipe 300 mm x 12,1 ml, calitate S275

Teava 70 x 70 x 4 mm x 6 ml, calitate S235

Teava 40 x 40 x 3 mm x 6 ml, calitate S235

Tabla neagra 15 x 2000 x 3000 mm, calitate S235

Halele metalice industriale sunt de obicei proiectate pentru a oferi suprafete mari deschise, cu cativa stalpi structurali interni, oferind astfel o flexibilitate maxima in utilizare si libertate de miscare a utilajelor in interiorul constructiei.

In timp ce stalpii sunt elemente verticale care preiau incarcarile date de plansee, grinzi sau alte elemente care se reazama pe ei si le transmit fundatiilor, grinzile sunt  elemente de rezistenta orizontale, care preiau actiunile verticale gravitationale si le transmit elementelor de rezistenta verticale.

Pentru aceasta hala metalica stalpii si grinzile au fost executate din profile Ipe 300 mm, iar panele de sustinere panouri sandwich acoperis realizate din teava patrata 70 x 70 x 4 mm.

Din tabla neagra de 15 mm s-au executat atat talpile (flansele) pentru prinderea stalpilor in beton, cat si diverse piese tip guseu. Aceste piese au fost folosite pentru imbinarea grinzilor si stalpilor, dar si pentru consolidarea sau ranforsarea punctelor sensibile ale structurii metalice.

Tevi patrate 70 x 70 x 4 mm s-au utilizat pentru contravantuirile de legatura dintre stalpi.

Pane pentru pereti pe care sunt prinse panourile Isopan au fost realizate din teava otel 40 x 40 x 3 mm.

 In functie de destinatia constructiei (hala industriala,frigorifica,show-room,agro-zootehnica,etc), se aleg diferite tipuri de izolatii pentru acoperis si pereti, dar cele mai uzuale sunt panourile sandwich cu poliuretan sau din doua randuri de tabla ondulata intre care se pune vata minerala.