Inceputurile industriei siderurgice moderne

Istoria industriei siderurgice este foarte bogata. Si-a manifestat remarcabilul dinamism tehnologic si antreprenorial, bucurandu-se de o importanta economica, politica si strategica semnificativa. Natiunile occidentale nu mai domina industria din cauza modificarii costurilor si raspandirea tehnologiei. De asemenea a politicilor guvernamentale favorabile pentru tarile in curs de dezvoltare cu crestere ridicata.

Industria moderna a otelului este inseparabila de a doua Revolutie Insustriala a secolului al XIX-lea. Aceasta industrie a evoluat de la o  productie simpla in cuptoare mici la noile tehnologii, cum ar fi procesul Bessemer (dezvoltat in Anglia in 1854) care a contribuit la productia in masa a otelului. Astfel industria siderurgica s-a raspandit in toata Europa si Statele Unite ale Americii.

Cresterea productiei de otel

Dimensiunea productiei a crescut in mod dramatic in secolul XX odata cu furnale de mari dimensiuni pentru a topi minereul de fier in cuptoarele cu vatra deschisa. Fiind urmat de cuptoarele pe baza de oxigen (BOF) mai mari si mai eficiente (dezvoltate in Austria, in 1954).

In Statele Unite, in 1980, Kenneth Iverson a adoptat inovatiile germane in tehnologie ale cuptorului cu arc electric (EAF). Aceste mini-laminoare au sporit flexibilitatea si competitivitatea acesteia in raport cu producatorii care utilizau cuptoarele pe baza de furnal.

Amplasarea geografica a laminoarelor de otel era dictata de disponibilitatea carbunelui si a minereului de fier.

Cresterea productiei de fonta a fost semnificativa. In Marea Britanie a variat de la 1,3 milioane tone in 1840 la 6,7 milioane tone in 1870. Si 10,4 milioane tone in 1913. In  SUA cresterea a fost mai rapida de la 0,32 milioane tone in 1870 la 1,74 milioane in 1870 si 31,5 milioane tone in 1913. Germania a variat de la 0.19 milioane tone in 1850 la 1,56 in 1871 si 19,3 in 1913. Iar in Franta, Belgia, Austria-Ungaria si Rusia, combinate, a variat de la 2,2 milioane tone in 1870 la 14,1 milioane tone in 1913.

Inainte de anul 1860 otelul era un produs scump. Fiind realizat in cantitati mici si folosite mai ales pentru sabii, unelte si tacamuri. Iar toate structurile metalice de mari dimensiuni au fost realizate din fier forjat sau turnat.  Productia de otel era concentrata in Sheffield, Marea Britanie, care aproviziona pietele americane si europene.

Noile tehnologii in istoria industriei siderurgice

Reconstructia Europei de Vest si a Japoniei, precum si adoptarea rapida a noilor tehnologii pentru producerea  otelului in intreaga lume, a erodat competitivitatea industriei americane.

Unele dintre cele mai importante firme de otel din Europa de Vest, cum ar fi British Steel si French Usinor-Sacilor, au fost proprietate de stat.Autoritatea Otelului in India, Siderurgia Brasileira in Brazilia, POSCO in Coreea de Sud au fost toate detinute de stat.

Fosta Uniune Sovietica si tarile din blocul comunist de Est si China, desi in afara economiei mondiale capitaliste, pana la sfarsitul secolului al XX-lea. De asemenea, s-au bazat pe industria de dezvoltare nationala.

Industria americana a fost prinsa cu garda jos de noile laminoare, de multe ori cu tehnologii mai noi. De la sfarsitul anilor 1950, Statele Unite ale Americii au fost un importator net de otel. Pana in 1987 Japonia si Coreea de Sud au furnizat 28 % din importurile facute de SUA, cea mai mare parte din produsele plate cu valoare ridicata, in timp ce Europa de Vest, impovarata de excesul de capacitate, a avut o cota similara in SUA. La mijlocul anilor 2000 importurile constituie 21 la suta din piata SUA.

Share
<< Inapoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Categorii


Taguri

ro_RORomanian