Tube and wire 2022

O data la 2 ani in Dusseldorf/Germania are loc targul international Tube and Wire, cel mai important targ comercial la nivel mondial pentru industria de prelucrare a tevilor si a sarmei, targ cu vechime de peste 30 de ani. Sunt prezentate masini, utilaje, scule, echipamente si accesorii utilizate de la fabricarea tevilor pana la modelarea lor in produsul final. Pentru noi partea de interes a fost zona de Tube.

In aceste vremuri complicate din punct de vedere geopolitic si economic, prezenta la un targ de renume mondial legat de domeniul nostru de activitate este mai mult decat benefica.

Tube and Wire  2022

Fiind un eveniment complex unde sunt prezente companiile care conteaza in acest domeniu. Aici e locul unde putem descoperi ultimele tehnologii din domeniul industriei de fabricare si prelucrare a tevilor, experti in domeniu, noi contacte.

Tube and wire

Ce am vazut la Tube and Wire 2022

Au fost prezente companii specializate in:                                                  

  • Fabricarea de materie prima pentru productia de tevi;
  • Fabricarea de masini si utilaje pentru productia de tevi;
  • Tehnologii de masurare si control;
  • Comertul cu tevi de otel, inox, aluminiu, cupru, nichel, etc.;
  • Masini, utilaje, scule pentru prelucrarea tevilor – debitare, sudura, indoire;
  • Comertul cu accesorii pentru tevi – robineti, flanse, coturi, T-uri, reductii, filtre, clapete, etc.;
  • Produse de curatare, prelucrare, acoperire anticoroziva, etc.;
  • Solutii si automatizari pentru depozitare si manevrare tevi, semifabricate si produse executate din tevi.

CE A FOST DIFERIT FATA DE ANII TRECUTI

Anul acesta, un accent important a fost pus pe sustenabilitate. Astfel, organizatorii au conceput o campanie numita ecoMetals. Fiind menita sa aduca in atentia vizitatorilor prin semnalizare speciala si tururi ghidate, standurile companiilor cu productie sustenabila. Aceste companii “verzi” au angajamente pentru integrarea in procesul de productie a cerintelor privind eficienta climatica, durabilitatea si economisirea resurselor.

CE CONCLUZII PERSONALE AVEM

Tube and Wire Dusseldorf ramane in continuare cel mai important targ la nivel mondial pentru profesionistii in domeniu. A fost un targ foarte bun, unde am descoperit lucruri noi, oameni noi, produse noi, metode noi de prelucrare a tevilor, pe scurt a meritat din plin din punctul nostru de vedere.

De la o editie la alta, pentru jucatorii din domeniu, devine din ce in ce mai importanta productia de otel verde. Companiile privesc acest aspect foarte responsabil si fac eforturi pentru atingerea obiectivelor de neutralitate climatica in ceea ce priveste impactul activitatii lor asupra mediului inconjurator.

Aceste vremuri complicate se rasfrang si in interactiunea dintre expozanti si vizitatori. Razboiul din Ucraina, criza umanitara si criza economica, sunt subiecte abordate la targ.

Din discutiile avute, se simte o lipsa de predictibilitate, intrebarile care se pun se refera la durata acestei situatii. Dar si modul in care va afecta activitatea companiilor din domeniu.

Criza prin care trecem acum tine in stand by multe din contractele deschise in cadrul targului Tube and Wire Dusseldorf 2022.

Mai multe informatii despre acest targ gasiti pe pagina oficiala: https://www.tube-tradefair.com/

Share
<< Inapoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Categorii


Taguri

ro_RORomanian