Uzinele Republica – istoria unei industrii moarte

Odinioara erau mandria tarii, iar astazi, ruinele care amintesc de Uzinele Republica din Bucuresti creeaza un peisaj deprimant. Aceasta este soarta cumplita a fostelor fabrici romanesti din sfera siderurgiei.

In anii 70, Uzinele Republica erau al cincilea mare producator de tevi fara sudura din lume. Avand capacitatea de productie cca 2000.000 tone pe an, fiind cea mai mare din Romania. Circula vorba ca, daca Romania nu ar fi avut aceste tevi, nu ar fi avut nici industrie petroliera.

Declinul sau a inceput o data cu privatizarile. In 2003, uzina este vanduta unui consortiu de 4 firme rusesti. Cumparatorii s-au angajat atunci sa realizeze investitii de 4,7 milioane de euro in urmatorii trei ani, care, desi au promis ca vor investi masiv, nu au intreprins nimic.

Muncitorii l-au sechestrat pe reprezentantul consortiului de firme, solicitand acestuia plata restanta a salariilor. Cei 1.000 de salariati de la Republica aveau de primit, atunci, salarii restante in valoare medie de 30 milioane de lei, iar fondul restant de salarii se ridica la peste un milion de dolari.

Declinul uzinei intrase deja pe o panta foarte alunecoasa. Datorita nerespectarii contractului de vanzare-cumparare de catre cumparator, APAPS a decis anularea acestuia.

Uzinele Republica – utilajele sunt dezmembrate si transferate la Maharashtra

In noiembrie 2008, compania Indiana Maharashtra Seamless a castigat licitatia pentru vanzarea utilajelor. Acestea alcatuiau linia de fabricatie a tevilor petroliere a Uzinelor Republica, aflata in procedura de faliment.

Utilajele de fabricatie ale uzinelor romanesti au fost dezmembrate si transferate la o noua unitate de productie din India. Utilajele de fabricatie a tevilor fara sudura ale fabricii Republica, aveau o capacitate anuala de 200.000 de tone, au crescut cu mai mult de 50% capacitatea totale de productie a Maharashtra.

In perioada de glorie, tevile erau exportate in 33 de tari, in special in cele din Nordul Africii si din Orientul Apropiat.

Terenul si spatiile vechii uzine au capatat, in timp, alte destinatii.

Sursa articol: https://ro.wikipedia.org/wiki/Uzina_Republica

Share
<< Inapoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Categorii


Taguri

ro_RORomanian